Cu ce să mă încalț vara aceasta?

Noi, femeile, ne punem deseori întrebarea „Cu ce să mă îmbrac azi?” Când vine vorba să alegem ținuta perfectă pentru ziua respectivă, pot trece ani lumină. „Asta e prea largă, asta e prea strâmtă, asta mă face grasă, asta e prea subțire, asta e prea transparentă, asta e prea scurtă..” și așa mai departe.

S-ar zice că ne este mai ușor să alegem mai degrabă încălțămintea. Da de unde? Și aici avem de ales între adidași, pantofi cu toc, botine, sandale, cizme, balerini și tot așa.

Fiindcă tot vine vara și în ultima vreme temperaturile din termometre au fost din ce în ce mai ridicate, m-am decis să vă prezint câteva modele de espadrile perfecte pentru vara aceasta. Espadrilele sunt comode, pot fi foarte ușor asortate și sunt perfecte pentru zilele călduroase ce urmează.

Espadrile cu model floral

Feminine, drăguțe, colorate, comode și ușor de purtat. Ce ne-am putea dori mai mult?

Perechea aceasta de espadrile este preferata mea prin simplitatea și frumusețea lor. Pot fi foarte ușor asortate cu o pereche de blugi și un tricou, atunci când nu avem timp să zăbovim prea mult în fața dulapului.

Dacă vrem să ne îmbrăcăm mai special, atunci putem alege să le purtăm cu o rochiță de vară colorată și vaporoasă.

 

Perechea aceasta, în schimb, mă duce cu gândul mai mult spre o îmbrăcăminte sport. Sunt zile în care nu ne simțim în dispoziția necesară să purtăm fuste sau rochițe, sau pur și simplu am uitat să ne epilăm! 😊

Dacă e una din acele zile când preferi să porți doar o pereche de blugi simpli sau un trening cât mai comod, atunci poți alege aceste espadrile fără teama că vei arăta ridicol.

 

Espadrile lucioase

Încălțămintea din material lucios au fost la foarte mare căutare în ultima vreme pentru că sunt foarte în vogă.

Astfel de încălțări sunt ceva mai elegante, și pot fi mai degrabă asortate cu o cămașă de vară lărguță cu blugi, sau chiar cu pantaloni ceva mai eleganți.

Dacă mai adăugăm și câteva accesorii și geanta potrivită, atunci avem un look demn de coperțile revistelor de modă!

 

                             Espadrile simple

Nu-ți plac florile? Nu-ți plac materialele lucioase și vrei ceva cât mai simplu?

Nicio problemă! Există și espadrile simple, perfecte pentru îmbrăcămintea casual ce pot fi purtate zilnic cu o pereche de blugi și un tricou, cea mai simplă ținută.

 

 

Espadrilele Hanna

Pentru final am păstrat un model ceva mai complex ca să zic așa, un model care nu se pretează chiar pe gusturile tuturor.

Espadrilele Hanna au o talpă destul de groasă și sunt un fel de „tocuri mai comode”.

Pe lângă talpa groasă, au un design unic imitând pielea de reptilă și sunt accesorizate cu un fermoar. Nu tuturor femeilor le plac astfel de încălțări, mai degrabă celor care vor să încerce ceva nou și să-și facă ținuta mai interesantă. Acestea pot fi asortate atât cu o pereche de blugi normali cât și cu pantaloni mai vaporoși sau cu diverse imprimeuri și aplicații.

Sper că ți-am fost de folos cu aceste sfaturi și grăbește-te și alege modelul care ți se pare cel mai potrivit gusturilor tale pentru că vara se aproprie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Checkbox GDPR is required

*

Sunt de acord

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.